Nunta organizata într-o saptamâna

După cum toate postările de pe facebook-urile noastre o arată, weekendul trecut am avut parte de cea mai frumoasă experiență de până acum în ceea ce privește adunarea la un singur loc a multor oameni dragi noua. 

Povestea nunții noastre a început anul trecut în decembrie când ne-am căsătorit civil în Suedia. Pentru că în afara de câțiva români de acolo, familiile noastre extinse nu au văzut evenimentul pe viu, ne-am hotărât să facem și partea religioasă în țară, unde sa putem invită ceva mai mulți oameni. Idea noastră inițială a fost să fie o nuntă restrânsă într-un cadru natural, doar ca după ce am început să punem pe lista invitații, ne-am dat seama că doar cu oamenii din familie și cei apropiați se depășește suta. Cu datele problemei schimbate și cu nunta cosy imposibilă (asa cum credeam eu), am dat dezlegare la invitați și ne-am propus să facem ceva care să rămână în amintirea cat mai multor oameni care ne iubesc. Dacă e petrecere, petrecere să fie atunci! De Crăciun, când am venit în țară, am avut noroc să găsim un loc încă în construcție care urma să aibă în vara inaugurarea cortului de nunti. A picat la fix si împlinea ne toate dorințele: să fie în natură, să fie spațios și să fie aproape de Curtea de Argeș. Am verificat disponibilitatea muzicanților și am ales data de 16 septembrie. Era numai bine ca se terminau concediile, începea școala și toată lumea era prin zona si dispusă pentru un weekend de petrecere. După momentul ăsta, ne-am luat camera și stativul și ne-am făcut câteva poze în pădurea suedeză ca să dăm de știre oamenilor să salveze data noastră.

Din ianuarie și până în iunie, nu s-a mai întâmplat nimic cu organizarea. De fapt, singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi umplu Pinterest-ul cu imagini despre cum mi-as dori să arate toata povestea, și care ar fi și posibilitatea de împlinire a ei în contextul nostru. A fost un proces foarte simpatic în care eu și Philippe am colaborat mult. Mai bine zis, el a fost cel mai mare critic al meu și cel care a scos de pe lista majoritatea ideilor, așa că multe opțiuni nu mi-a mai lăsat decât să mergem pe o linie modernă cu influență folclorică. M-am simțit că în lucrul cu regizorii care, după ce îți taie macaroana de mai multe ori, gasesc un acord comun și imaginea se conturează. A fost un proces foarte fain. Mi-am folosit toate abilitățile dobândite în meseria mea și chiar dacă lumea din jur mă întreba panicăta în ce stadiu suntem cu planificare (și noi nu eram nici macar la 2 din 10) eu am fost relaxată tot timpul si nici Philippe n-a parut foarte stresat. E mult mai fain să lucrezi și cu oarecare presiune a deadline-ului deoarece satisfacția devine mai mare. Totuși lăsând presiunea, știam că documentarea făcută era suficientă și trebuiau doar puse în aplicare toate lucrurile, iar marea majoritate nu se puteau face din Suedia. Tot când veneam în țară în vara le puneam la punct. Vara a trecut și ea extrem de repede, ne-am luat cu altele iar timpul alocat planificării nunții n-a fost prea mult. Măcar aveam o idee de numărul de persoane, și atunci am putut să scoatem invitațiile, și să încercăm să împărțim din ele cat se putea. În ultima zi de România am reușit și noi să ne comandam iile și verighetele. A urmat luna august în care amandoi am început cursurile la universitate și din nou, prea mult timp pentru organizare nu a mai fost. Noroc că am avut oameni în jur care să-mi preia din responsabilitățile de genul programărilor la coafor, unghii, tuns și alte lucruri care aparent sunt la mare căutare printre argeșence și foarte greu se mai găsesc locuri libere.

Luni, 11 septembrie am ajuns în țară și eram atât de bine organizati cu caietelul nostru program printat (pe ore si locatii) încât chiar credeam că nimic nu ne putea schimba planurile. Să vezi și să nu crezi, în autobuzul din Otopeni spre Bucuresti ne-a pălit iluminarea faptului că tot programul nostru se bazeaza pe alergatul cu mașina, iar pentru asta am aveam nevoie de chei, chei care nu și-au găsit locul la noi în bagaj la 5 dimineața când am plecat spre avion (din Suedia). Așadar, din start planul nostru a trebuit reconfigurat, dar avem așa mare noroc cu oamenii de lângă noi care salvează nunți, a.k.a care ne împrumută mașina o săptămână întreagă pentru a ne putea face toate treburile. După ce ne-a liniștit gândul că vom avea totuși mașină, am mers să ne ridicăm iile de la Flori de Ie, unde din nou ni s-au schimbăt puțin planurile pentru că ia lui Philippe era cam lungă în mâneci drept pentru care a avut nevoie de modificare ulterioară (a fost gata până joi pentru că oamenii sunt foarte responsabili si au facut tot posibilul să ne ajute). La momentul acesta fusta mea încă nu exista așa că următorul pas a fost să căutăm material pentru ea. Nici de data asta n-am avut prea mult noroc pentru că nu am găsit ceva care să ne satisfacă așa că am continuat programul care ne-a trimis în mall să ne cumpărăm încălțări. Văzând și făcând, ne-am dat seama exact de ce avem nevoie pentru fiecare dintre noi si ni s-a conturat mai bine idea pe care o aveam asupra ținutelor. Au ieșit perfect doar ca am avut ceva de căutat (suntem doi perfecționiști, care vrem si comoditate si aspect, asa ca provocarea a fost mult mai mare). Marți deja trebuia sa fim la Pitești să plătim torul și băuturile doar ca n-am ajuns chiar în timp; totuși ne-am tuns, ne-am schimbat din nou ideea despre fusta mea (din burgundi s-a facut albă) și ne-am cumpărat celelalte accesorii. Am prins ora cinci dupa-masa în Militari așa că sosirea noastră în Curtea de Argeș a fost destul de intârziata (cu toate astea, seara am ajuns și la doamna care urma să-mi croiască fusta, și la restaurant ca să mai vedem o data locația). Miercuri a fost ziua stabilirii meniurilor și a tuturor celor necesare nunții la restaurant, comandatul tortului, a băuturii (care nu s-a mai întâmplat pentru că brusc angro-ul cu care vorbisem nu mai asigura transport), și prima repetiție pentru dansul mirilor.

Nu o să menționez că toată săptămâna, fitbit-urile noastre ne-au afișat un program de maxim cinci ore de somn pe noapte. Joi, pe lângă drumuri între mai multe orașe, s-au printat etichetele de mărturii, s-au făcut din nou repetiții, s-au cumpărat o parte din băuturi și pe seară s-a strans o adunare generală ca să terminăm cele 350 de mărturii (borcănașe cu miere legate cu sfoară și însemnate cu etichete). Vineri a fost haos total ^_^  alte repetiții, programări, băuturi, decorațiuni, liste cu invitați și suedezi de preluat și cazat. O fantastică desfășurare de forțe pentru care le mulțumim tuturor, pentru că singuri chiar nu am fi reușit să punem totul la punct într-un timp așa de scurt. Sâmbătă a fost ziua magică, care a ieșit perfect! Alergatura pe masura, dar toată munca depusă a meritat pe deplin.

Toate fotografiile din acest post sunt făcute de dragii noștri Ioana Grigore și Edi Militaru la ședința foto de după nuntă, si exprimă cel mai bine bucuria retrospectiva din sufletele noastre. Ca povestea sa fie completa, la Calugarita, prin padurile de langa Vidraru, si-a facut aparitia si un urs care a vrut sa ne ureze toate cele bune (nu s-au inregistrat daune). 

https://www.twolittleboxes.com/blog/therootlesswandererandherkhaleesi

P.S.: Acest text a fost scris pe drumul spre școală, la care ne-am întors încă de a doua zi după nuntă și unde ne continuăm viata de miere printre diverse teme și laboratoare. ^_^